
Arena din Regie a fost la un pas să se transforme într-un veritabil teatru de război, taberele beligerante fiind acelea ale suporterilor Petrolului şi ... Rapidului! Aşa cum au promis, „lupii galbeni” s-au prezentat în număr mare la Bucureşti, un grup de circa 300 de fani luând loc la tribuna a II-a, iar, pe tot parcursul întâlnirii, fanii „galben-albaştrilor” au dominat fondul sonor al arenei, cu cântecele şi scandările deja binecunoscute. Totul în limitele unui fair-play aproape desăvârşit, iar cum galeria Sportului, formată din maximum 10 persoane, nu putea fi considerată drept o rivală pe măsură, „lupii” au primit o replică neaşteptată din partea unui grup de suporteri ai Rapidului.
Cunoscută fiind adversitatea dintre cele două grupări, giuleştenii, care au luat loc la tribuna I, şi-au provocat în permanenţă rivalii prin scandări obscene, lucrurile fiind la un pas să degenereze chiar înainte de pauză. Atunci, rapidiştii s-au apropiat ameninţător de grupul suporterilor petrolişti, iar până la o bătaie în toată regula a mai rămas un singur pas, însă, din fericire, jandarmii s-au prins de „schemă” şi au intervenit rapid, înăbuşind în faşă conflictul. La pauză, rapidiştii au părăsit arena, astfel încât, pe parcursul părţii secunde n-au mai existat niciun fel de incidente, petroliştii fiind preocupaţi până la final să-şi încurajeze favoriţii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu