Editoriale

Reatepiştii ninja
I-am văzut în staţii adunaţi ciorchine sau năvălind haiduceşte asupra călătorilor când autobuzul se opreşte. Sunt uşor de recunoscut după privirile şi semnele pe care şi le fac discret în mijlocul de transport când "ochesc" vreun călător fraudulos, priviri şi gesturi copiate din filmele poliţiste proaste importate de prin State sau după tonul arogant cu care dau celebra replică: "biletele şi abonamentele la control".
"Haiduci", "duşmani" sau "naşi", oricum ar fi ei denumiţi de blatiştii din orice oraş din ţară sau din orice mijloc de transport, controlorii de bilete au toţi ceva în comun, şi anume infatuarea şi nivelul cel puţin discutabil de "zbârcituri" pe encefalele unora dintre ei. Că este aşa, a demonstrat mai zilele trecute mama unui elev de clasa a-7-a, proaspăt amendat de către controlul RATP, deşi copilul, atenţie (!), nu a părăsit în acea zi curtea, fiind toată ziua alături de familie. Procesul verbal nr. 202844, încheiat pe 4 iunie, susţine, însă, contrariul. Popa Viorica, controloarea care a întocmit acest proces verbal "se jură" că Marian, "fericitul" beneficiar al amenzii, se plimba, fără bilet, desigur, pe traseul 35 barat. Bravo, tanti Viorica! Ţi-ai făcut obşteasca datorie de a prinde încă un blatist, că din cauza lor ne scumpesc ăştia biletele. Dar dacă ţidula - pardon, peve-ul cu pricina - este "scoasă din burtă", iar copilul şi mama lui pot dovedi, cu martori, bineînţeles, că n-au ieşit din curte, că au avut musafiri... Cum demonstraţi, tanti Viorica, faptul că băiatul a fost în acel autobuz? Dvs. ce martori aveţi? Că doar procesul verbal se încheie clar cu fraza: "călătorii refuză să semneze ca martori"... A fi sau a nu fi vinovat, aceasta-i întrebarea. A fi amendat, asta este în schimb o certitudine. Mă întreb, totuşi, aşa, ca simplu călător: colegii Vioricăi Popa sunt la fel de "patrioţi" şi pe alte trasee mai "deochiate", ca de exemplu 40, 5, 7 sau 104?

actualitateaprahoveana.ro Cristian Marin

Traficanţii de handicap la vedere Primăvara scoate cerşetorii ,,la produs" în mijloacele de transport RATP!
Încurajati de temperaturile călduţe din ultima vreme, oamenii străzii, denumiţi generic de către navetişti "aurolaci", au început să ia cu asalt mijloacele de transport în comun pentru a-şi procura "de-ale gurii". Repertoriul constă în gângăvirea unui colind (latura mistico-religioasă dă bine la public), urmat - bineînţeles - de clasica milogeală, cu epilogul: "ajutaţi-mă şi pe mine, să vă dea Dumnezeu sănătate/ la copilaşi şi la nepoate, boierule!".
Duios, aurolacul cerşea Românul, generos din fire, se scotoceşte, fireşte, prin buzunare după mărunţiş şi-i dă puradelului jegos - obligatoriu pe faţă, plus nişte muci la vedere, pentru "priza" la public -, câţiva bănuţi. Puradelul este "partenerul" obligatoriu şi de neînlocuit în această branşă. Păi, cum poţi altfel să înduioşezi auditoriul? Curios lucru, nimeni nu ia atitudine: nici conducătorul vehicolului, nici călătorii. Doar câte un tânăr mai curajos îi mai obrăzniceşte şi, normal, se alege cu înjurăturile şi ameninţările de rigoare din partea "artiştilor" de ocazie care nu renunţă la program nici în ruptul capului. Bine, bine, vă veţi întreba, controlorii de bilete unde sunt? Poliţiştii comunitari plătiţi din banii noştri, ai contribuabililor, ce fac? Ei bine, oameni buni: NIMIC! Pentru că domniile lor nu iau parte la asemenea manifestări artistice. Dacă, în schimb, un elev, un student sau un salariat este prins fără bilet, controlorii apar ca din pământ şi-l înconjoară pe bietul blatist (cu sau fără voie) ca pe cel mai feroce răufăcător care ar atenta la siguranţa călătorilor, însoţiţi fiind, bineînţeles, şi de unul sau doi "comunitari" cu priviri fioroase. Artiştii de ocazie, în schimb, nu beneficiază de acelaşi tratament. Să mai zică cineva că în România cultura e dezavantajată şi că cei talentaţi mor de foame! Artă "underground" sau Iisus născut în plină vară "Grila" de primăvară a RATP-ului este extrem de bogată, de variată şi de inepiuzabilă. Te pui cu imaginaţia rromilor şcoliţi la "academiile" celor mai celebre staţii de metrou din Spania, Italia sau Franţa? Nu-şi dau ei măsura întregului talent aici în ţară, că deh, iarna nu-i ca vara şi nici leul neaoş ca euro, dar merge, măcar aşa, de antrenament. Atât cât să nu-ţi ieşi din mână. Vom continua să ne înduioşăm când Pruncul Iisus se va mai naşte încă odată şi prin iunie, iulie sau august, vom mai ofta compătimitor la vederea vreunui schilod adevărat sau închipuit (care se ridică bine-mersi şi coboară foarte sprinten după terminarea programului de jelanie) târându-se pe podea, printre picioarele noastre, ale călătorilor, cu handicapu� (picioare pline de bube purulente şi mâini amputate) la vedere, vorba unui cântec. Am văzut, într-una din zile, pe unul care, ca să scape de gura şi bastonul "justiţiar" al unui pensionar, a fost nevoit să se "dea pe faţă" şi s-o ia la sănătoasa pe bune, iar pe o alta, o chivuţă cu ştate vechi în rol de oarbă cum, după teminarea "show"-ului, îşi număra tacticos, pe o bancă în staţie, venitul satisfăcător realizat în urma unei singure apariţii. Şi ca ea mai sunt destui. Capra crapă piatra-n patru... Un băieţel de vreo 10-12 ani mă trage discret de mânecă: "Îmi dai şi mie o mie de lei (10 bani - n.r.)?". Vorbeşte peltic şi merge cu greutate, rigid ca un robot. Îi zic că n-am şi-l sfătuiesc să se adreseze instituţiilor abilitate în protecţia minorilor cu dizabilităţi. Mă înjură scurt, cu o dicţie perfectă, ce ar face-o invidioasă şi pe celebra Esca, aruncându-mi priviri fioroase. Îndreptându-se către uşă să coboare, îmi mai pomeneşte "de bine" neamul şi morţii. Tramvaiul îşi continuă, molcom, ruta mai departe. La prima, "intră în scenă" un alt"actor": are un carton de gât pe care cineva i-a scris cu litere mari drama lui existenţială. Se ajută de o cârjă improvizată pentru a înainta. Din când în când, face câte o pauză să se mai odihnească, timp în care întreabă, bineînţeles, dacă mia lui de lei este prin buzunarele noastre "Vandam"-ul "in mizerie" Un miros greu de mizerie vine de undeva, din spatele tramvaiului. Mă uit in jur: lume decentă, îmbrăcată ca pentru navetă. Oameni care vin şi pleacă la servici. Izul persistă şi vine de undeva, dinspre podea. De la dumnealui, individul ce se târăşte pe podeaua vagonului. Stă şi se uită la noi, cu mâna întinsă, afişând o grimasă îndurerată. Îl rog să-şi mute locul sau, eventual, să coboare, că ne nenoroceşte de tot simţul olfactiv. Îmi capăt, fireşte, porţia de înjurături (a câta, oare, pe ziua de azi?). Se oferă chiar să-mi împrumute nişte bani în caz că duc lipsă, ba, mai mult, îmi arată un folmotoc jegos de hârtii cam cât trei salarii ale unui biet ziarist ca mine. În staţie la Hale, în dreptul tarabelor cu cartofi, individul se ridică semeţ în picioare, îşi scutură turul pantalonilor şi mă invită extrem de insistent să-l urmez jos, în stradă, dacă am sânge-n vene, să ne luptăm ca vitejii din poveste (sau ca-n filmele cu Van Damme). Scap de insistenţele sale doar când uşile se închid şi tramvaiul se pune, din nou, în mişcare. Epilog Am ajuns la staţia unde trebuie să cobor. Tramvaiul, scena demonstraţiilor de virtuozitate, se îndreaptă spre staţia terminus. Vă las. Urmează (a câta oară) staţia OJPC cu peronul pe partea bunului simţ.

actualitateaprahoveana.ro Cristian MARIN

Strada uitata de Dumnezeu, dar si de Alesi
Strada MUZELOR,strada aflata in zona cunoscută de localnici drept Piaţa Sârbească, zona Gara de Nord - Tipografie, face notă discordantă cu centrul oraşului, care arată, cât de cât, a aşezare locuită în secolul XXI. Desi aflata la doar10 minute de centrul orasului,te izbeşte aici, încă de la primul pas, izul caragialesc de mahala de început de secol XX, cu străzi desfundate, luminate galben-chior şi fără canalizare, pe care trece rar, dacă trece, câte un jandarm.
Soarele pe uliţă Şi aici trăiesc oameni cu necazuri şi bucurii pe care şi le exteriorizează, duminică de duminică, la câte un grătar pe mijlocul străzii, printre ţipetele puradeilor şi acorduri de manele - bubuind în boxe la maxim -, stând pe marginea şanţului şi clevetind ba de una, ba de alta. Au probleme pe care tare ar vrea să le vadă rezolvate. În faţa reportofonului se simt stingheriţi şi îşi găsesc cu greu cuvintele în încercarea de a vorbi ca domnii de la oraş. Doresc şi ei, ca toată lumea, o strada curata, asfaltata, luminata, pe care să poată circula în siguranţă noaptea, fără a mai trage cu coada ochiului în spate când simt apropierea cuiva care nu ştii ce gânduri are, un mini-market, acolo, de unde să-şi cumpere strictul necesar fără a mai fi nevoiţi să bată drumul până la Hale. Despre mijloace de transport în comun nici nu poate fi vorba. Aleşii consideră acest teritoriu lipsit de însemnătate financiară, deoarece zona industrială a "decedat" de mult şi, bineînţeles, în economia de piaţă carburantul costă. Aşadar, investiţia este total nerentabilă. Şi, oricum, ei nu prea trec pe-acolo decât rar şi când au nevoie de voturi. Descind din maşinile cu număr de CJP şi împart promisiuni de mai bine, mângâie puradeii care se strâng ciorchine în jurul lor (atraşi mai mult de mărcile maşinilor decât de ocupanţii acestora) şi scriu în agende dialogând, vădit "preocupaţi", cu băştinasii - pardon, riveranii - cărora le promit că soarele va ieşi şi pe uliţa lor odată şi odată... Rugină şi fum Dar vorbele curg ca apa pe Dâmbu, celebrul pârâu din capatul strazii, monument de infecţie şi toxicitate în zonă. Păcat că n-au auzit de el cei de la Discovery şi Animal Planet... Deşi unii oameni mai inimoşi au bătut pe la uşile Primăriei încercând să facă auzite dorinţele vecinilor lor - au strâns chiar şi semnături pe numeroase liste -, lucrurile nu s-au mişcat deloc. O mică rază de speranţă a apărut totuşi în urmă cu vreo doi ani, când traseul 40 al RATP a fost deviat prin zonă, pe strada Calomfirescu, dar, ca orice minune, n-a durat mult timp. S-a invocat - fireşte - nerentabilitatea curselor. Acum, la "Radio-Şant" - cum zic, în glumă, oamenii - apar "ştiri" şi mai trăznite: Interprinderea Flacăra, aflată în "comă", n-ar mai avea mult de trăit; în locul ei aşteptându-se să "răsară" o mândreţe de Mall, deci cam ce şi-ar dori localnicii ."O să ne demoleze ăştia, maică, şi o să ne cocoaţe sus la bloc De unde o să plătesc io întreţinerea cu pensia mea, vai de capul meu?!", se văicăreşte bătrâna Florica. "Taci bre, că nu ştii nimica matale" - i-o retează scurt nea� Fane Vopsitoru�. "O să fie bine! O să ne modernizeze şi pe noi ăştia, stai să vezi! Nu te-ai săturat câtă rugină şi fum ai înghiţit de la fabrica asta toată viaţa? Dă-i pe pustii incolo! Ducă-se!". La sfârşitul ospăţului Grătarul "moare" lent şi muzica parcă se mai domoleşte. Oamenii se risipesc încet-încet pe la casele lor. "Bă Ioane, vezi, când o spăla mâine nevasta-ta rufe, să nu dai apa la mine-n poartă, că-mi intră-n curte şi nu stau eu cu zoaiele voastre la nas!". "Bine bă, o să-i spun, hai, noapte bună!". Strada se goleşte. Se aud zăvoarele clănţănind pe la porţi. În urmă se adună câinii vagabonzi să cureţe urmele "ospăţului". Mâine va începe o nouă zi. Odată cu ea, vor renaşte şi speranţele de mai bine. Oamenii visează că dorinţele lor se vor îndeplini. Că doar se apropie alegerile şi "catindaţii" nu vor să-şi murdarească bunătate de costume şi pantofii scumpi, de firmă, în drumurile pe care le vor străbate prin mahala pentru a atrage bunăvoinţa electoratului....

Cristian Marin

P.S://Aceste randuri sunt doar un pamflet si trebuiesc tratate ca atare !!!