Cu o situaţie dramatică în clasament, prim-divizionara Poli Iaşi caută în această perioadă un nou antrenor principal, cu atât mai mult cu cât actualul tehnician, Petre Grigoraş, acuză, din cate se pare, probleme de sănătate destul de serioase. Pe lista moldovenilor s-a aflat şi numele managerului general al Petrolului Ploieşti, Valeriu Răchită fiind contactat în acest sens de către Lucică Rădulescu, oficialul Chimiei Brazi aflându-se în relaţii foarte bune cu oficialii lui Poli.
Implicat, însă, în proiectul Petrolul, Răchită a exclus din start varianta de a se aşeza la masa negocierilor cu ieşenii. "Este adevărat că am fost contactat, dar le-am spus de la început că nu sunt interesat. În ultimul an am mai avut oferte din prima liga, de la Pandurii sau Unirea Alba Iulia, sau de la alte echipe, precum Universitatea Cluj şi Farul Constanţa, însă le-am refuzat pe toate. Am început o treabă la Petrolul pe care vreau să o duc mai departe şi, aşa cum am mai spus, cel mai mult îmi doresc să fac performanţă la Ploieşti", a declarat Răchită.
S-a accidentat şi Budescu
Numărul pacienţilor din infirmieria "galben-albaştrilor" creşte de la o zi la alta, ultimul nume trecut pe listă fiind acela al lui Constantin Budescu. Talentatul jucator al Petrolului a suferit o entorsa la glezna in timpul antrenamentului de marti si urmeaza sa se vada daca el va putea fi recuperat in timp util pana la ora meciului cu Dinamo II. Confruntare la care Rachita nu se va putea baza, oricum, pe Constantin Stoica, Adrian Neagoie, Marian Pop şi Adrian Crăciun, cu toţii accidentaţi.
Intalnirea dintre Dinamo II şi Petrolul se va disputa duminică, de la ora 13.00, şi va fi condusa de către o brigadă formată din Emil Voicu (Bacău) - Daniel Ciocănea (Sibiu) şi Claudiu Loghin (Paşcani), observatori fiind delegaţi Silviu Bogdan (Craiova) şi Marius Ciugarin (Bucureşti).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu