Cu cinci meciuri inainte de finalul campionatului, Petrolul mai are de recuperat doua puncte din distanta care o separa fata de locurile care asigura promovarea in primul esalon. Fiecare partida este, astfel, ca o finala pentru jucatorii lui Vivi Rachita, cei care trebuie sa castige, duminica, in Ghencea pentru a putea continua cu sanse mari cursa catre Liga I.
* Fotbalistii Petrolului Ploiesti si-au reluat antrenamentele in aceasta dimineata, la stadionul "Ilie Oana". De maine, "galben-albastrii" vor intra in cantonamentul de la Crangul lui Bot, acolo unde vor pregati confruntarea de duminica, cu Steaua II Bucuresti.
* Abia revenit pe teren dupa o accidentare, mijlocasul Gabi Craciun nu va putea evolua in confruntarea din etapa viitoare. Craciun a vazut cartonasul galben in intalnirea cu Tricolorul Breaza, al patrulea in acest sezon, astfel incat va fi suspendat pentru meciul de duminica. Cu Steaua II nu va putea evolua nici ucraineanul Roman Radchenko, cel care a parasit terenul in jocul de miercuri dupa aproape o jumatate de ora, acuzand probleme musculare.
* Suporterii "lupilor" vor fi alaturi de favoritii lor si la meciul din Capitala. propunandu-si sa faca deplasarea in numar cat mai mare in Ghencea. In acest sens, galeria va avea la dispozitie trei autobuze, ce vor pleca de la stadionul "Ilie Oana", la ora 10.00, costul unui bilet fiind de 5 lei.
* Intalnirea dintre Steaua II Bucuresti si Petrolul Ploiesti va fi arbitrata de catre o brigada formata din Lucian Rusandu (Sf. Gheorghe) - Dan Vasile Popescu (Buzau) si Catalin Guloiu (Buzau), ca observatori fiind delegati Silviu Mocanu (Arad) si Ioan Parcalab (Bucuresti). Partida va incepe la ora 13.00 si va fi transmisa in direct de catre Sport.Ro.
Gabriel Dima
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu