marți, 11 mai 2010

Petrolul Ploiesti-stiri flash

* Dupa meciul de sambata, de la Rm. Sarat, petrolistii au avut programat, ieri, un antrenament de refacere, iar din aceasta dupa-amiaza vor demara pregatirile pentru jocul de miercuri, cu Tricolorul Breaza. "Galben-albastrii" se vor reuni la stadionul "Ilie Oana" si vor efectua un antrenament de la ora meciului, 18.00, urmand, apoi, sa ramana in cantonament la Crangul lui Bot.

* Vivi Rachita nu va putea miza in meciul de miercuri pe Pompiliu Stoica. Fundasul stanga al ploiestenilor a vazut, sambata, cel de-al patrulea sau cartonas galben din acest sezon, astfel incat va fi suspendat pentru etapa viitoare. In lot va reveni, in schimb, mijlocasul Gabriel Craciun, refacut dupa o accidentare.

* Partida dintre Petrolul Ploiesti si Tricolorul Breaza, contand pentru etapa a XXIX-a a Seriei I, va fi condusa la centru de catre galateanul Marius Bocaneala. Acesta va fi ajutat de la cele doua linii de Adrian Midisan (Constanta) si Lorant Szanto (Tg. Mures), iar ca observatori au fost delegati Anton Helesteanu (Iasi) si Mircea Stanisteanu (Vaslui). Intalnirea se va disputa pe stadionul "Ilie Oana", de la ora 18.00.

sursa:www.fcpetrolul.ro

Biletele la meciul cu Tricolorul Breaza (miercuri 12 mai,ora 18 ) se gasesc in magazinul oficial al clubului, iar valoarea acestora este de 7 lei (tribuna mobila), 10 lei (tribuna I) si 50 lei (loje).

Gabriel Dima

Niciun comentariu: