Monica Bellucci arată incredibil / Foto: dailymail.co.uk

Monica Bellucci, în vârstă de 45 de ani, a purtat aceeaşi rochie Dolce & Gabbana ca şi acum doi ani la o petrecere de la Milano.

Mamă a doi copii şi căsătorită cu actorul Vincent Cassel, diva a arătat spectaculos în rochia neagră asimetrică, potrivit dailymail.co.uk.

Prima dată Monica a purtat rochia pe covorul roşu la Festivalul Internaţional de Film de la Roma din octombrie 2008. După doi ani, actriţei i-a plăcut atât de mult rochia şi probabil a vrut să arate că şi-a menţinut silueta, încât a purtat-o din nou, cu mici ajustări.

În martie actriţa a apărut pe coperta revistei Vanity Fair arătându-şi burtica pentru a doua oară.

"Când aveam 39 de ani şi am avut primul copil toată lumea mi-a spus că dacă vreau încă un copil trebuie să-l fac imediat, dar nu mă simţeam pregătită. Femeilor care au copii târziu aşa cum am avut eu li se spune că sunt curajoase din moment ce şi-au asumat un asemenea risc, dar nu mă simt aşa, mă simt în schimb norocoasă, deja am născut o fetiţă sănătoasă", spunea actriţa înainte de a naşte.

sursa:www.realitatea.net