Sfintii Apostoli Petru si Pavel

La câteva zile după solstiţiul de vară, sărbătorim pe Sf. Ap. Petru, numit „piatră“ pe care s-a întemeiat Biserica, şi Sf. Ap. Pavel, „vas al alegerii“ şi „apostol al neamurilor“, propovăduind spre mărturisire pe Hristos, Mântuitorul lumii. Cel mai adesea, Sf. Petru, frate al lui Andrei, întâiul chemat, este înfăţişat purtând cheile raiului iar Sf. Pavel cu o sabie în mână, după felul în care a murit dar şi „sabie“ a cuvântului plin de har al învăţăturii creştine. Şi le-a fost dat amândurora să primească cununa muceniciei, din porunca împăratului roman Nero, în aceeaşi zi de 29 iunie 67, când s-au mutat de la pământ la cer. Împreuna prăznuire a celor doi Apostoli cuprinde ca într-un tot semnificaţiile a ceea ce înseamnă a te numi şi, mai ales, a fi creştin într-o armonioasă cumpănire a vieţii, faptelor şi scrierilor de „prieteni ai lui Hristos“ şi „temelii neclintite ale Dumnezeieştii învăţături“.
Sf. Petru era pescar din Betsaida Galileii, numindu-se Simon, şi împreună cu fratele său Andrei, când au fost chemaţi lui Hristos, I-au urmat fără zăbavă. Era dimineaţă, una a lumii, şi, cu toate că întreaga noaptea pescuiseră în van, Petru l-a ascultat pe Iisus şi, aruncând mrejele s-au minunat de bogăţia pescuirii. Văzând minunea, Petru, ucenic al Sf. Ioan Botezătorul, propovăduitorul pocăinţei, a căzut în faţa lui Iisus rugându-se „Ieşi de la mine, Doamne, că sunt păcătos“. O rugăciune de pocăinţă şi mulţumire, pentru că, aşa e, când analizăm cu luciditate cele primite ne dăm seama cât de departe suntem de vrednicia darului primit. Cei doi fraţi au rămas nedespărţiţi şi L-au urmat pe Hristos, care le-a spus că îi va face pescari de oameni, demni să înduplece voinţa oamenilor spre Hristos, mărturisind cu moarte martirică pe Mântuitorul lumii. Mai mare ca vârstă între apostoli, Petru, împreună cu Ioan şi Iacob, au fost de faţă pe Muntele Tabor, la Schimbarea la Faţă a Mântuitorului zicând: „învăţătorule, ce bine este să fim noi aici“. Altădată, când Iisus întreabă pe ucenici: „voi cine ziceţi că sunt“, Petru răspunde „Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu celui viu“. Tot împreună cu apostolii Ioan şi Iacob, Petru avea să fie şi în grădina Ghetsimani, când Iisus îi îndeamnă la rugăciune şi când, adormind ei, Mântuitorul spune: „Doamne, dacă este cu putinţă, fă să treacă de la Mine acest pahar, dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă“. În felul său, Petru cumulează dimensiunile condiţiei umane cu limite inerente şi, mai ales, cum pot fi ele depăşite. Ucenicul pocăinţei, pildă de ascultare a cuvintelor lui Dumnezeu, Petru era sincer convins că nu-L va părăsi niciodată pe Hristos. Era însă un om, cu slăbiciunile lui şi, la vremea patimilor, a spus că nu-L cunoaşte pe Hristos, excluzându-se singur din ceata apostolilor, însă pe dată a plâns „amar“. După Înviere, întreita lepădare a fost înlocuită de întreitul legământ al iubirii şi el a fost reprimit între apostoli. Atunci, Mântuitorul i-a spus „Paşti oile Mele“, întemeiere a unei culturi a iubirii jertfelnice după aceea a Mântuitorului. Întărit în credinţă, însufleţit de iubire, Petru a propovăduit creştinismul din ţara Sfântă, prin cetăţile din Asia Mică până la Roma, unde a fost prins şi răstignit cu capul în jos şi pe acel loc s-a înălţat Biserica San Pietro. Cât despre „cheile împărăţiei cerurilor“, tradiţia învaţă că acestea sunt cele şapte taine ale Bisericii: botezul, mirungerea cu Sf. mir, spovedania, Sfânta împărtăşanie, nunta, preoţia, Sfântul maslu.
Saul (cel dorit), devenit după convertire Pavel era din oraşul Tars şi a studiat Legea veche cu Gamalliel, un mare învăţat al timpului. Bun cunoscător şi apărător al legii vechi, devenit fariseu, Pavel s-a arătat unul dintre cei mai vajnici prigonitori ai creştinilor, fiind de faţă la martirul arhidiaconului Ştefan. În râvna sa anticreştină, în drum spre Damasc unde se ducea să prindă, să judece şi să omoare creştini, a fost convertit la Legea cea nouă, când l-a cuprins o lumină orbitoare şi a auzit glas din cer: „Saule, Saule de ce mă prigoneşti?“. Cutremurat, a întrebat „Cine eşti Doamne“ şi răspunsul a venit deîndată: „Eu sunt Iisus pe care tu îl prigoneşti“. Din „Faptele Apostolilor“ aflăm că, întrebând ce să facă, Iisus i-a spus „Ridică-te, intră în cetate şi ţi se va spune ce trebuie să faci“, însă ridicându-se şi-a dat seama că orbise. Dus de însoţitori în oraş, el a primit botezul de la preotul Anania şi, timp de trei ani, s-a pregătit în Damasc cu aceeaşi râvnă, în post şi rugăciune, spre a se face pe sine „Vas ales care să ducă numele (lui Hristos) înaintea neamurilor, a împăraţilor, a fiilor lui Dumnezeu“. Sf. Ioan Gură de Aur îl numeşte „fereastra prin care lumea păgână a văzut pe Hristos“ şi aşa a fost dacă ne gândim la cele trei călătorii misionare, împreună cu Barnaba, Sila, Marcu, Luca şi Timotei, în care a străbătut întreg Imperiul Roman. Uimeşte şi azi râvna mărturisitoare a lui Pavel, care nu s-a dat înapoi de la necazuri, nedreptate şi chinuri în temniţe, le-a primit fără cârtire iar pentru faptele bune nu voia răsplată pământească. Mărturisind cum „m-am făcut rob tuturor, ca să dobândesc pe cei mai mulţi“, Pavel scria „Lupta cea bună am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit, de acum mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o în ziua aceea, El, Dreptul Judecător, şi nu numai mie, ci şi tuturor celor ce au iubit arătarea Lui“. Pretutindeni pe unde şi-a purtat paşii a rânduit preoţi şi episcopi şi a lăsat moştenire 14 epistole apostoleşti a căror învăţătură este şi azi o bine-venită hrană pentru viaţa spirituală. Mormântul său se află la Roma în Biserica „Sf. Pavel din afara zidurilor“.
Cinstirea celor doi mari Apostoli coexistă cu perpetuarea unor datini şi obiceiuri ce ţin truda ogoarelor, mai ales că Sf. Petru este ocrotitorul agricultorilor. De altfel, în mentalul poporului nostru, Sf. Petru apare ca un bătrân cu barbă lungă, simplu, harnic, plin de milostenie şi bunătate, care a fost pe pământ şi ridicat la cer. Un obicei, întâlnit şi de alte sărbători, este ca, înainte de a mânca, mai întâi să se dea pomană din primele roade ale anotimpului; un obicei frumos ca un prinos adus străbunilor, credinţei lor în Dumnezeu, fără de care nimic nu e posibil; un obicei a cărui perpetuare face din a dărui un act simplu şi firesc de exprimare a dragostei faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni. În multe icoane cei doi Apostoli apar ca într-o îmbrăţişare, şi se cuvine ca la vreme de sărbătoare să stăruim în luarea- aminte asupra unor cuvinte ziditoare. De la Sf. Pavel să reţinem o definiţie a libertăţii: „Toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate îmi folosesc“. Iar Sf. Petru îndeamnă într-una dintre cele două epistole: „Trăiţi ca oameni liberi, dar nu ca şi cum aţi avea libertatea drept acoperământ al răutăţii, ci ca robi ai lui Dumnezeu.“ Pentru asta, învaţă Sf. Pavel, „rugaţi-vă“ neîncetat“ spre a fi „împreună-lucrători cu Dumnezeu“, într-o neîntreruptă convorbire cu El, care ne apără şi ne îndrumă spre lucrarea asemănării cu Chipul Său după care am şi fost făcuţi. Mai presus de toate, să nu uităm că „dragostea nu cade niciodată“, fiind „legătura desăvârşirii“ şi însăşi credinţa adevărată este „lucrătoare prin iubire“, Dumnezeu fiind Cel care primul ne iubeşte de-a pururi şi ne cheamă „la sfinţire“.
sursa:curentul.ro
P.S:// Cu ocazia sarbatoririi Sfintilor Apostoli Petru si Pavel primiti din partea echipei Radio Chris si InfoPloiestiCity un calduros “La multi ani”, multa sanatate multe realizari si tot ce va doriti langa cei dragi.